Mixtape.
Aliquam lorem ante, dapibus in, viverra quis, feugiat a, tellus. Phasellus viverra nulla ut metus varius laoreet quisque rutrum.

Instagram

Sibiu Jazz Festival/Noutati /SIBIU JAZZ FESTIVAL ÎȘI IA „LA REVEDERE” PÂNĂ LA EDIȚIA CU NUMĂRUL 50

Blog

SIBIU JAZZ FESTIVAL ÎȘI IA „LA REVEDERE” PÂNĂ LA EDIȚIA CU NUMĂRUL 50

  • În perioada 16 – 19 mai, Sibiul a fost „cetatea jazzului”, a 49-a ediție a festivalului internațional adunând pe scene 70 de muzicieni din 12 țări și o audiență de 20.000 de spectatori
  • Ediția jubiliară de anul viitor își dă întâlnire cu iubitorii genului în perioada 14-17 mai 2020
  • Organizatorii se află deja în linie dreaptă pentru organizarea concursului de jazz care va avea loc în perioada 1-3 noiembrie 2019, tot la Sibiu

Sibiu, 21 mai 2019. Sibiu Jazz Festival 2019 și-a luat „la revedere” de la iubitorii acestui gen muzical până anul viitor, când va fi organizată ediția jubiliară a festivalului. Fanii genului își pot nota deja în agendă perioada 14-17 mai 2020, când se va derula a 50-a ediție, la care sunt așteptate nume sonore din jazzul românesc și internațional. Până atunci, Sibiul va găzdui un scurt intermezzo jazzistic în perioada 1-3 noiembrie, când este organizat Sibiu Jazz Competition 2019.

Ediția de anul acesta a festivalului s-a încheiat duminică seara și a reunit pe scenă peste 70 de artiști din 12 țări, iar în audiență nu mai puțin de 20.000 persoane, inclusiv la evenimentele conexe. Sibiul, „cetatea jazzului” timp de patru zile, a asistat la câteva recorduri interesante:

Cel mai lung concert: Conexión Cubana, aproximativ 3 ore

Cel mai așteptat concert: Electrocutango, peste 5.000 spectatori

Cel mai dansat concert: Conexión Cubana

Sibiu Jazz Festival, cel mai longeviv festival de jazz din România, a inclus în acest an concerte pentru toate gusturile, de la jazz clasic, flamenco-jazz, world music și blues la muzică latino. Printre artiștii care au ținut capul de afiș s-au numărat cvintetul norvegian Electrocutango, Conexión Cubana, Sergio de Lope Quintet, Adi Bărar Band și altele.
Copiii s-au bucurat de un program special dedicat lor: Jazz for Kids, o introducere în lumea jazzului sub îndrumarea unor muzicieni profesioniști. În completarea experienței festivalului, pentru a marca anul în care Sibiul este Regiune Gastronomică Europeană, evenimentul a inclus și o zonă cu 14 standuri cu specific culinar diferit, din America Latină până în Thailanda, cu popasuri în Italia sau SUA.

Sibiu Jazz Festival este un eveniment organizat de Fundația Sibiu Jazz Festival, cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Institutului Cultural Român. Este cel mai vechi festival de profil din România și unul dintre cele mai longevive din Europa Centrală și de Est, cu o existență neîntreruptă de aproape 50 de ani. De-a lungul anilor, festivalul a prilejuit întâlnirea iubitorilor de jazz din România cu nume de primă mărime ale genului precum Jan Garbarek, Dee Dee Bridgewater, Jeanne Lee, Bill Evans, Archie Shepp și Arturo Sandoval.

Ediția 2019 a Sibiu Jazz Festival este de asemenea susținută prin sponsorizări oferite de Raiffeisen Bank, Sobis, Restaurant Hermania, Iony, Ambient, Aria, Wine Not, Tarom.

Parteneri: Europe Jazz Network, Centrul Cultural Maghiar Sibiu, Forumul Cultural Austriac, Instituto Cervantes, Ambasada Statului Israel, Music LX – Luxembourg Export Office, Flanders State of the Art, Institutul Polonez, Ambasada Cubei, Casa de Cultură a Studenților Sibiu
Parteneri media: Zile și Nopți, Rock FM, HD Zeitung, Mesagerul de Sibiu, IVB Media, MediaTrust, Life.ro, New Money

Written By: mariusamza